Din motive necunscute şi foarte stranii ultimul rând al acestei întâmplări a dispărut din carte. Aici aveţi povestea întreagă.
D.S.C.A.
Anul 3 de facultate. Primul contact cu bolnavul. Modulul de semiologie.
După 2 ani de teorie pură am ajuns şi noi la patul bolnavului. Priveam către asistenţii noştrii de grupă ca la nişte vrăjitori – cum stabileau ei diagnostice, cum dădeau tratamente... phiiii- , iar profesorul era inteligenţa supremă.
Momentul de maximă încărcătură emoţională era VIZITA MARE. Toată lumea tremura, de la aparţinători – care erau daţi afară-, la infirmiere – care dădeau afară pe aparţinători, asistente – care goneau infirmierele şi medici care repetau în gând fiecare caz pentru ca Creierul Suprem să fie mulţumit.